www.oksport.ro

De mai bine de o luna, poate chiar doua ... ma chinui sa dezvolt un site ... www.oksport.ro. E greu, mai ales fara finante, dar ... vedem ce iese ... si daca tot nu iese nimic :), macar stiu ca ma tine in priza si nu-mi ies din mana ...

Deci ... www.oksport.ro ... :)

Aventuri in Barcelona VII – Tumultul Ramblei

Miercuri, 5 Mai - Ravasiti de atmosfera de pe Nou Camp, dar si surprinsi de ploaia care dadea semne de oprire, ne-am trezit ca de obicei in jur de ora 9.00 si pe la 10.00 ne-am pus in miscare, nu inainte de a ciuguli cate ceva.

Primul obiectiv al zilei a fost Castelul Montjuic, astfel ca ne-am indreptat catre statia de metrou Poble Sec. Am mers cu metroul o statie, pana la Paral’lel, si de acolo cu funicularul pana la poalele dealului Montjuic. Excursia cu funicularul intra in pretul calatoriei cu metroul bifate deja pe cartela, dar pentru a ajunge la castelul din varful dealului trebuie sa iei telefericul, iar ala costa vreo 8-9 euro de persoana.

In fine, cu chiu cu vai am ajuns si la castel, desi unii dintre noi au probleme cu inaltimea in momentul in care este vorba despre o excursie in aer, indiferent ca vorbim aici de teleferic sau avion.

Castelul arata precum o fortareata si merita vizitat. Desigur, atat in zona de mijloc, cat si prin imprejurimi veti descoperi diferite magazine cu suveniruri sau dughene de unde puteti lua cate un suc sau un sandwich. Desi zona este la o oarecare distanta de centrul orasului, preturile sunt mai rezonabile decat in oras.

Pe langa diferitele trimiteri la perioada de glorie a fortaretei si la armamentele folosite pentru a proteja, am remarcat zona in care este asezat castelul. De aici se poate observa lejer toate partile orasului, chit ca vorbim de litoral, poalele muntilor sau portul industrial.

Castelul Montjuic inseamna „Castelul evreilor” in catalana medievala, a fost construit in secolul 17, a fost scena mai multor executii, a avut rolul de inchisoare pentru detinutii politici pana in perioada generalului Franco si a fost detinut de grupurile politice care erau loiale guvernului de la Madrid. De altfel, eroul catalan Luis Companys a fost executat aici in 1940, dupa ce a fost extradat din Franta de catre Germania Nazista.

Drumul de intoarcere l-am efectuat in acelasi mod, cu teleferic si funicular, insa de la Paral’lel am luat metroul in cealalta directie si am ajuns la Placa Catalunia de unde am luat-o la picior pentru a intra in contact cu atmosfera de pe Rambla, cea mai celebra artera a orasului.

Desi eram in mijlocul zilei, si poate aglomeratia si numarul decibelilor nu erau la cel mai inalt nivel, am ramas impresionat de numarul mare de turisti, de numeroasele statui vii, dar mai ales de cat de multe obiective de vizitat sunt situate pe aceasta strada.

Las Ramblas este, de fapt, o adunatura de strazi care impreuna insumeaza mai bine de un kilometru si care reprezinta granita dintre cartierele Barri Gotic si El Raval. Las Ramblas fac legatura intre Placa Catalunia si statuia lui Cristofor Columb, desi Rambla del Mar este de fapt un pod din lemn situat dupa statuie.

Pe traseul catre port am trecut, printre altele, pe langa Gran Teatre del Liceu (Opera din Barcelona care a fost deschisa in 1847), Muzeul figurilor de ceara, mozaicul lui Joan Miro din Rambla de l’os sau Casa Quadros (o alta opera marca Gaudi; o casa care a fost pana nu de mult un magazin de umbrele, de unde si umbrela situata deasupra intrarii, si care in zilele noastre este sediul unei banci spaniole cunoscute).

Unul dintre cele mai importante obiective, in cadrul caruia am zabovit si noi o scurta perioada de timp, este piata St. Josep de la Boqueria, cea mai mare piata din oras. Aici poti gasi cam orice doresti in materie de alimente si bauturi, iar tarabele te imbie cu fructe viu colorate, pesti, mezeluri si asa mai departe. De altfel nu am ratat ocazia de a ne alimenta cu mai multe salamuri si cateva sticle de bautura.

Imediat langa tarabele cu alimente am descoperit un grup de vreo 10 tineri care incercau, cu destul de mult succes, sa imite dansatorii brazilieni de capoeira, desi miscarile catalanilor semanau mai mult cu unele de breakdance.

Dupa ce am vizitat piata ne-am continuat plimbarea pe jos catre hotel. Intamplator am remarcat in apropiere de hotelul nostru un restaurant condus de ceva japonezi si care se baza pe ideea „mananci cat poti de mult pentru o anumita suma de bani”. Nu am ratat ocazia si ne-am ghiftuit inainte de a reveni la hotel.

In cursul serii ne-am indreptat atentia catre Arcul de Triumf, pentru ca se pare ca fiecare oras mai rasarit are nevoie de un asemenea monument. Am descoperit cu o oarecare surprindere ca Arcul de Triumf al Barcelonei se scalda noaptea intr-o bezna aproape totala, si asta in ciuda faptului ca la doi pasi de el este sediul central al companiei care asigura electricitatea in oras.

De la Arcul de Triumf ne-am indreptat catre Torre Agbar, o cladire cu birouri si care in serile de weekend, vineri, sambata si duminica, se lumineaza precum un brad de Craciun. Din pacate am sarit peste informatia cu „vineri, sambata si duminica” si am crezut ca blocul se lumineaza in fiecare seara, asa ca am asteptat cam o ora sa se lumineze inainte sa fim noi luminati de catre niste politisti cu informatiile de rigoare.

In final, spre ora 22.00 am revenit la hotel si am mai servit cateva pahare de bauturi alcoolice in timp ce am urmarit la televizor un meci disputat de Real Madrid in deplasare. Daca-mi aduc bine aminte juca la Mallorca si parca s-a impus cu 4-1.

Urmeaza Aventuri in Barcelona VIII: Mi-am luat teapa cu Catedrala

Aventuri in Barcelona VI: O noua reprezentatie de gala marca Messi

Marti, 4 mai. Inca o zi cu multa ploaie la Barcelona. Din cate am auzit si din cate am vazut pe geam, peste noapte au fost cateva reprize scurte de ploaie torentiala si o lunga perioada de timp cu ploaie marunta, dar stresanta.

Am sarit peste micul dejun si am ajuns direct pe Avinguda Gaudi, strada care face legatura intre Sagrada Familia si Spitalul St. Pau si St. Creu. Mama si Cristina si-au facut plinul la cumparaturi, genti si adidasi la preturi rezonabile, iar eu eram disperat sa ajung iar la Sagrada pentru ca zona este intesata de magazine de suveniruri si oameni care vand suveniruri la tarabe.

Am intrat intr-o carciumioara mica unde ne-am facut plinul cu omlete gustoase si cafele tari, la preturi rezonabile. Mi-a placut ca cestile de cafea erau inscriptionate cu numele lui Pedro Almodovar, unul dintre regizorii mei favoriti.
De la Sagrada Familia am ajuns cu metroul pana la Diagonal, unde am descoperit, cu ceva emotii, Casa Mila (mai cunoscuta sub numele de “La Pedrera” – Cariera de piatra). Casa Mila, intitulata asa dupa numele aristocratului care a solicitat construirea sa, este o alta opera de arta marca Antoni Gaudi. Este cunoscuta si sub numele de “La Pedrera” pentru ca da senzatia ca este sculptata in piatra.

Pe langa aspectul splendid, La Pedrera se remarca prin conceptul deosebit. Gaudi a fost primul arhitect care a conceput o structura fara pereti de sustinere. Acestia au fost inlocuiti cu o serie de stalpi si cu grinzi de metal care sa sustina boltile. Transformati in simple panouri de impartire a spatiului, peretii puteau fi mutati dupa bunul plac. Biletul pentru a vizita La Pedrera costa numai zece euro.

De la Diagonal am revenit la hotel pentru o ora sau o ora si jumatate de odihna, iar apoi am tras o fuga pana la restaurantul Augusta pentru a servi masa. De la Augusta am plecat direct la stadion. La ora 20.00 incepea marele meci, FC Barcelona – Tenerife.

La ora 19.05 am ajuns la stadionul Nou Camp, dupa ce am mers cu metroul pana la statia Palau Reial si de acolo pe jos. Am ajuns la complexul sportiv pe undeva prin spatele tribunei oficiale si cum noi aveam bilete la Tribuna a doua a trebuit sa ocolim destul de mult, mai ales ca arena cred ca are in jur de 200 de porti de acces sau poate chiar mai multe.

Tot raul spre bine pentru ca am realizat ca am fost inspirit in momentul alegerii biletelor. Am avut bilete in partea din spate a sectorului de jos, ceea ce a insemnat ca am fost feriti de ploaie gratie sectorului median care ne acoperea. Si desi biletele erau mai spre coltului terenului, trebuie spus ca Nou Camp este construit de asa natura incat ai vedere 100% asupra terenului, fara sa te gandesti ca s-ar putea sa nu vezi intr-o parte sau alta. Singura dezamagire a fost ca nu am putut sa prind imagini de ansamblu cu grosul galeriei Barcelonei, situate tot la Tribuna a doua, dar pana la urma … am simtit atmosfera live, asa ca nimic nu mai poate fi suparator.

Barcelona – Tenerife s-a incheiat 4-1, dupa un nou meci dominat clar de catalani, cu Messi in rol de primadona. Au marcat Messi, de doua ori, Krkic si Pedro, respectiv Roman Martinez, un jucator imprumutat la Tenerife chiar de la marea rivala locala, Espanyol Barcelona.

Atmosfera? In mare cum ma asteptam, mult mai civilizata ca la noi, desi si pe acolo sunt ceva probleme cu respectarea locurilor de pe bilete si a existat un foarte mare numar de fumatori prin apropierea noastra. Intrarea in arena se face fara mari probleme, existand, cum spuneam, un numar mare de cai de acces. De asemenea, intri in complexul sportiv in mana si e posibil sa te mai bagi in seama cu cineva la intrarea in tribuna, cand trebuie sa scanezi codul de bare, in rest ... nu te intreaba nimeni nimic si nu exista niciun control corporal sau in bagaje, dar e normal pentru ca oamenii se duc sa urmareasca un spectacol, nu sa creeze probleme.

Stadionul a prins viata cu putin inainte de startul partidei, dar din cauza conditiilor meteo nefavorabile au fost la meci doar aproape 58.000 de spectator, mult sub capacitatea maxima a arenei.

Prezentarea echipei s-a facut intr-un mod spectaculos, iar in dreptul fiecarui sector de tribuna exista o plasma pe care poti urmari informatii (scor, schimbari etc) si imagini. Nu exista notiunea de spart de seminte si nu se incearca fentarea fortelor de ordine pentru a patrunde pe arena cu materiale pirotehnice de orice fel.

Pe scurt, atmosfera este ca la teatru, echipa fiind purtata pe valuri de incurajarile continue ale sustinatorilor. Spre deosebire de toti distrusii de la noi, catalanii se poarta cu arena Nou Camp precum un templu (nu-l murdaresc, nu-i dau foc etc). Noua ne place sa vorbim despre Stadionul X sau Y ca fiind un templu si cand mergem la meciuri ii dam foc si lasam toate peturile si mizeriile la nimereala.

Sigur, spuneam ca exista foarte multi fumatori si multi oameni care consuma sucuri sau sandwich-uri, insa pe toti poti sa ii vezi la final cum isi strang frumos mizeria si o depoziteaza in zonele special amenajate (saci de gunoi) cam cum am vazut pe la noi, pe la mall-ul din Cotroceni.

Dupa meci am descoperit cu oarece emotii si cu o oarecare intarziere statia de metrou Maria Cristina, spre disperarea unora, iar in statia de metrou am dat peste o mare de oameni, majoritatea impatimiti ai fotbalului si care au fost la meci. Am ajuns cu greu pe peron si, cum trenul a stationat destul de mult in fiecare statie, din cauza unor probleme tehnice pe traseu, am ajuns cu o oarecare intarziere la hotel, undeva spre miezul noptii.

Chiar si asa, nu am ratat ocazia de a ciocni un pahar in cinstea victoriei obtinute de FC Barcelona, dar si in speranta ca ploaia se va opri cat de curand.

Urmeaza: Aventuri în Barcelona VII – Tumultul Ramblei

Aventuri in Barcelona V: Vizita la Nou Camp

Luni, 3 mai, a fost prima zi in care programul nostru a fost complicat de ploaia care nu mai contenea sa cada din cer. Ne-am trezit pe la ora 9.00 si afara deja ploua cam de cateva ore bune. De altfel, ca sa nu va mai tin in suspans, voi preciza de acum ca a plouat fara intrerupere de duminica seara, aproximativ ora 22.00, pana miercuri dimineata, aproximativ ora 10.00. Deci a plouat cam 60 de ore in continuu, chiar daca rar a plouat torential. A fost mai mult o ploaie de primavara, dar extrem de sacaietoare, mai ales prin caracterul neintrerupt.

Am ciugulit cate ceva in camera si ne-am indreptat spre metrou cu gandul de a ajunge spre Placa Catalunia. Nestiind cat va tine exact ploaia, am decis sa abordam obiectivele acoperite, iar primul pe lista de zi a fost unul cu profil economic, El Corte Ingles, un fel de magazin Unirea, dar cu noua etaje.

Am servit masa, un mic-dejun tarziu, la ultimul etaj, aproape de ora 11.00. Fiecare si-a luat cate un mini-sandwich cu mezeluri care aratau expirate, cate o cafea sau un suc si mai multe croisante. Servirea a fost destul de bramburita, iar o femeie dintre cei care serveau nu a ezitat sa-si infinga cu patos un deget intr-una dintre cafelele noastre, nu mai stiu exact din ce motiv. Oricum, in general cam ce am comandat noi au inteles gresit si a iesit o mare amestecatura.

Altfel, localul era destul de ok si destul de aglomerat pentru ora respectiva. Dupa ce am servit masa, am dat o scurta raita prin complexul comercial, insa preturile mari ne-au cam pus pe fuga sau macar cu botul pe labe. Totusi, tata si-a luat vreo 10 dvd-uri pentru camera la 4,3 euro bucata, desi vanzatoarei ii venea cam greu sa creada ca intentioneaza sa cumpere toate cele 10 bucati. Ba chiar i-a repetat de vreo doua ori ca dvd-urile costa 4,3 euro bucata si nu toata cutia.

De la Placa Catalunia am luat metroul o statie, pana la Passeig de Gracia, pentru a prinde una dintre celebrele case ale lui Gaudi, respectiv Casa Batllo. Cladirea surprinde prin formele deosebite si imaginatia creatorului, insa intrarea mi s-a parut exagerata, 18 euro biletul. Ai asigurat un aparat cu ajutorul caruia poti asculta istoria cladirii in cele mai importante limbi ale lumii: engleza, franceza, italiana, spaniola, catalana, portugheza, chineza, japoneza etc. nu si romana, evident.

Pe langa aparatul respectiv, ti se ofera un plastic care sa te acopere de ploaie in momentul in care ajungi pe acoperis, unde ai ce sa fotografiezi, iar in cazul in care refuzi plasticul respectiv ti se aplica un timbru, probabil sa nu creada lumea ca pleci cu plasticul acasa. Oricum, timbrul respectiv, care ti se aplica pe umar, precum o emblema scolara, este foarte usor de eliminat, mai ales daca ajungi pe acoperis intr-o zi ploioasa.

Dupa vizita de la Batllo am batut in retragere si ne-am oprit din nou la restaurantul Augusta pentru o noua masa servita la carciuma noastra favorita. Totusi, atmosfera a devenit din ce in ce mai neplacuta la Augusta, dar in zona hotelului nostru si, foarte probabil, in intregul oras este destul de greu sa gasesti un restaurant cu portii semnificative de mancare la preturi decente si in conditii bune. Am incercat si alte carciumi din apropiere, dar majoritatea incurajau clientii fumatori sau aveau diferite aparate de tip pacanele chiar langa mesele unde se servea mancarea.

Putin dupa ora 17.00 am decis ca ar trebui sa ne indreptam catre stadionul Nou Camp. Cumparasem biletele pentru meciul cu Tenerife, de marti seara, de pe internet, dar tot trebuia sa ne prezentam la stadion cu o zi inainte. Am stabilit ca este posibil ca ploaia sa nu se opreasca prea devreme si am decis ca trebuie sa mergem la stadion, chiar daca pe parcurs este posibil sa ne udam destul de tare.

Si cum eram in pericol sa ajungem dupa ora de inchidere a caselor de bilete pentru meci, ora 18.00, si stadionul este situat intr-o zona ceva mai izolata, undeva spre periferie, am decis sa apelam la receptioneri pentru a ne comanda un taxi.

Am mers cu taxiul pana la stadion si am facut aproape 30 de minute, tinand cont ca am dat si peste o zona cu trafic ceva mai ingreunat.

Am ajuns la stadion oarecum la limita, insa am reusit sa ridicam biletele pentru meciul de a doua zi si am decis sa luam si bilete pentru a vizita stadionul. Turul stadionului se face contra 17 euro, insa poti opta si pentru alte aspecte: 3 euro pt aparatul cu povestea clubului in diferite limbi, 5 euro pt un sandwich si un pahar de sampanie baut in loja oficiala etc. De asemenea, pe parcursul turului poti afla ca pentru 10 euro poti sa faci o poza langa trofeul Ligii Campionilor, iar pentru alti 8 euro poti sa faci o poza pe un anumit fundal si ei sa-ti prelucreze poza incat sa para ca esti alaturi de jucatorul tau preferat.

Pe scurt, FC Barcelona este o adevarata masinarie de facut bani. Se fac bani din absolut orice, iar aceasta concluzie mi-a fost confirmata cand am ajuns, in finalul turului, la magazinul oficial. Absolut orice iti doresti poti sa gasesti, cu emblema clubului, la magazinul oficial. De la chiloti tanga pentru doamne si domnisoare pana la suzete si pijamalute pentru bebelusi. Chiar ma gandeam ca probabil oamenii aia si un rahat daca il fac, si pun pe el emblema clubului sau poza unui jucator mai semnificativ, pot obtine bani pe el.

Ca si legatura intre prezent si trecut trebuie sa mentionez faptul ca am avut chiar ghinionul sa prindem turul stadionului inainte de alegerea noului presedinte al clubului. Pentru a celebra ziua alegerilor si numirea noului presedinte, organizatorii au decis sa refaca muzeul clubului, care a intrat intr-un proces de reconditionare cu vreo doua saptamani inainte sa ajungem acolo.

S-au transferat cateva trofee si obiective de la muzeu spre una dintre zonele tribunei oficiale, tocmai pentru a reduce din impactul emotional si a nu scadea din pret, dar parca nu a avut farmec daca nu am vazut ghetele lui Belletti din finala Ligii Campionilor, tricoul lui Johan Cruyff sau banderola lui Gica Popescu.

De asemenea, in acea perioada, era Laporta, ti se oferea posibilitatea sa vizitezi doar vestiarul oaspetilor. Pe cel al gazdelor nu puteai sa-l vizitezi, desi echipa nu efectueaza antrenamente pe Nou Camp, pe motiv ca este posibil ca jucatorii sa-si mai lase pe acolo diferite obiecte personale. Acum, dupa instaurarea lui Rossell, situatia s-a schimbat si vizitatorii pot intra in contact si cu vestiarul unde se schimba Puyol, Xavi, Iniesta sau Messi.

In mod evident, am ramas extaziat de ce am putut vedea pe acolo. Intr-adevar este un stadion unde merita sa te duci chiar daca preturile sunt destul de ridicate si sunt probabil si multi catalani care nu-si permit sa cheltuie zeci si sute de euro pentru echipa de fotbal. Dar, daca exista bugetul de rigoare, merita sa intri in contact cu stadionul, echipa si atmosfera. In masura posibilitatilor ne-am facut de cap prin magazinul oficial, mai ales eu, care nu am rezistat sa nu-mi cumpar un tricou cu favoritul meu, Carles Puyol. Ce m-a surprins in aceasta poveste. Nu gasesti foarte multe tricouri imprimate deja. Mai degraba cauti modelul care consideri ca ti se potriveste si apoi, contra-cost, tot in interiorul magazinului, soliciti sa ti se imprime un numar si un nume pe loc. Pentru imprimare exista doua variante de pret: numar+nume oficial (5. Puyol = 8 euro) si numar+nume la alegere (orice numar si nume vrei = 10 sau 16 euro, nu mai tin minte exact).

Cotizantii, cei care platesc annual o suma de bani, au, pe langa dreptul de a vota presedintele clubului, si 20% reducere la absolut orice produs, de la abonamente si bilete la tricouri, sepsi si asa mai departe.

De la stadion, ne mai fiind presati de timp, am decis sa facem o usoara plimbare prin ploaie pana la statia de metrou Maria Cristina si de acolo la hotel, pentru a incheia cu cateva pahare de alcool o noua zi petrecuta pe taram catalan. Urma o zi extrem de importanta, marti aducand, ca si cap de afis, meciul de vizionat pe Nou Camp.

Urmeaza: Aventuri in Barcelona VI: O noua reprezentatie de gala marca Messi

Aventuri in Barcelona IV – Duminica muzeelor

Spre deosebire de prima noapte petrecuta in Barcelona, in noaptea de sambata spre duminica am dormit numai vreo sapte ore. Am reusit performanta sa ne trezim pe la 8, dar chiar si asa ne-a luat destul de mult timp pana ne-am ridicat din pat si ne-am pus in miscare.

Pentru o persoana care nu poate sa plece de acasa fara sa ciuguleasca ceva, faptul ca restaurantul hotelului era inchis nu a fost o placere, dar tot am bagat la ghiozdan un pic de carnita ramasa de la portiile mari de mancare de la pranzul de sambata. Totusi, nu se putea fara cafea asa ca ne-am oprit la o cafenea micuta din apropierea hotelului. Un local modest si destul de prost intretinut, ceva ca pentru un cartier muncitoresc. Am servit fiecare cate o cafea si un croissant sau o prajitura inainte de a porni in circuitul muzeelor.

Cum eram in prima duminica din luna mai, zi cu intrare libera la muzee, am “atacat” inca de la primele ore reduta intitulata “Muzeul Picasso”.

Am luat metroul de la statia Paral’lel pana la Jaume I, via Passeig de Gracia, iar apoi am ajuns la Via Laietana si am mai mers cinci sau zece minute pe jos, pe niste stradute inguste, printre diferite cladiri vechi, pentru a ajunge la Muzeul Picasso.

Cum ne-am pornit destul de greu, Picasso ne-a asteptat cu o coada de peste 100 de metri, poate chiar aproape 200 de metri de oameni care stiau de posibilitatea de a vedea muzeul gratis.

Cum necum, coada a inaintat destul de bine si am ajuns destul de repede la intrare, dar pana sa ajungem as vrea sa ma opresc asupra unui episod funny. Desi poteca dintre cladiri era mica, sa zicem maxim sase oameni pusi unul langa altul, printre noi si-a facut aparitia o masina, nu mai retin exact marca, prefatata de o alta masina care era de politie. Din masina … neoficiala s-au dat jos doua maicute la vreo 60-70 de ani si care au golit portbagajul de cutii, probabil pline cu medicamente, pe care le-au lasat la o institutie aflata undeva in dreptul nostru, care ne asteptam randul la intrarea in muzeu.

Un alt episod, mai degraba ciudat, s-a petrecut la intrarea in Muzeul Picasso. Desi intrarea era libera, fiecare vizitator astepta sa primeasca cate un bon pe care era intiparit “0.00 euro” si era intrebat din ce tara este. Cum am avut proasta inspiratie sa ma arunc cu “Romania” in fata, a urmat un episod si mai neplacut in zona bagajelor. Desi erau o groaza de oameni cu rucsaci seriosi in spate, Cristina a fost “invitata” sa-si odihneasca poseta in zona bagajelor, evident contra-cost. Un episod cu un puternic impact emotional, desi alegerea poate a fost facuta aleatorie si ni s-a oferit posibilitatea ca mai tarziu sa facem unele glume mai putin reusite pe seama “profilului de terorist” al Cristinei.

In fine, cred ca am petrecut ceva mai bine de o ora in interiorul muzeului, insa, in ciuda renumelui, pe mine lucrarile lui Picasso ma cam lasa rece. Poate am facut vizita prea in fuga, poate era muzeul prea aglomerat, poate m-a afectat episodul cu bagajul, poate n-am dormit bine dupa victoria Barcelonei, dar cert este ca nu am inteles foarte multe din operele lui Picasso. Majoritatea mi se par cu un mesaj pueril sau copilaresc. Ma gandesc ca este foarte posibil ca marele artist sa o fi luat-o pe aratura de mult prea devreme si sa fii dat in mintea copiilor.

Dupa cateva poze facute in curtea interioara a muzeului, pentru ca in interior nu aveai voie, ne-am luat rapid talpasita si am luat-o iar pe stradute, in cautarea de alte obiective turistice.

Am avut noroc ca in apropiere de Muzeul Picasso se regaseste Santa Maria del Mar, dar cum se apropia pauza de pranz, am avut la dispozitie doar cateva minute pentru a vizita superba constructie.

Pe langa Sagrada Familia si Catedrala Santa Eulalia, Santa Maria del Mare reprezinta o alta constructia uriasa, la propriu si la figurat. Splendida biserica este impunatoare si dateaza din 1383. Mai mult, ea a fost construita doar in ceva mai mult de 50 de ani si intr-o perioada, secolul 14, in care nu exista tehnica pe care o avem astazi. Categoric, Santa Maria del Mar este un obiectiv care trebuie vizitat de toti cei care ajung in Barcelona.

Dinspre Santa Maria del Mar am luat-o spre zona portului pentru a ajunge la Muzelul de Istorie. Pe drum ne-am oprit de mai multe ori pentru reprize de poze. Cel mai mult am stat in Pla del Palau (Piata Palatului). Zona are aceasta denumire pentru ca aici a fost construit pentru prima data Palatul Regal. Desi cladirea a fost incediata in urma cu aproape 200 de ani si Palatul a fost reconstruit intr-o alta zona a orasului, zona a ramas cunoscuta sub denumirea de Pla del Palau.

In cele din urma am ajuns la Muzeul de Istorie al Cataluniei, dar si aici am zabovit doar cateva minute pentru ca se apropia ora inchiderii. Am parcurs in viteza vreo doua sau trei etaje ale cladirii, insa impresia generala a fost una mai degraba modesta. Ca si o scurta concluzie as putea spune ca Muzeul de Istorie a fost realizat mai degraba din donatii ale oamenilor care si-au lasat pe aici vechiturile.

Gasiti aici destule zone importante, dar si o multime de obiecte (bucatarii vechi, un Seat de vreo 60 de ani, un joc de fotbal de masa, ziare vechi, monede etc) care parca sunt extrase dintr-un alt film.

De la Muzeul de Istorie, unde intrarea a fost gratis, am luat-o pe malul apei catre Rambla del Mar. Am pierdut cateva minute pe la o serie de tarabe cu diferite produse ieftine si ne-am ales cu cate un cd cu oarece muzica indiana.

A urmat traseul devenit clasic: Rambla del Mar – statuia lui Columb – Avinguda Paral’lel si ne-am oprit la statia de metrou cu acelasi nume pentru a servi ceva intre pranz si masa de seara la Augusta, carciuma la care servisem si pranzul cu o zi inainte. O carciuma nu foarte spectaculoasa, dar la care gasiti portii mari de mancare la preturi rezonabile.

Dupa masa ne-am retras in camera pentru ceea ce avea sa fie o portie de odihna de aproape trei ore. Dupa odihna am ales sa ne petrecem timpul cu o noua plimbare pe bulevard catre Placa Espanya si Palatul National pentru a urmari, din nou, spectacolul oferit de Fantana Magica. De aceasta data am decis sa mergem fara aparatura foto-video asupra noastra ci doar pentru a savura spectacolul propriu-zis.

Amenintati de o serie de nori negri, pe la 21.30 am batut in retragere, dar in cele din urma am decis sa ne continuam plimbarea catre statuia lui Columb, pentru a vedea in ce masura este aglomerata si luminata zona portuara. Surprinzator, am gasit destul de multa liniste la fata locului si, dupa ce m-am chinuit cam 15 minute sa-i fac niste poze unui asiatic care avea un aparat mult prea performant pentru nivelul meu, am decis sa revenim la hotel. Pe drumul dinspre port catre hotel am avut “placerea” de a surprinde pe viu doi tineri care se drogau fara prea multe griji si fara sa fie acoperiti prea bine de zidul in spatele caruia se refugiasera.

Pe la ora 23.00 am revenit la hotel si am decis sa punem capat unei noi zile petrecute pe taram catalan. Urma o zi extrem de importanta, care aducea vizita la Nou Camp, dar in aer se simtea, deja, mirosul de ploaie sacaietoare.

Urmeaza Aventuri in Barcelona V: Vizita la Nou Camp

Aventuri in Barcelona III – Sagrada Familia (un monument fara cuvinte)

Sambata, 1 Mai. Prima zi petrecuta in totalitate pe pamant catalan avea sa fie si poate cea mai incarcata zi din expeditia noastra. Si nu spun asta doar pentru ca era ziua lu mama, care a implinit o … anumita varsta, ca cica nu e frumos sa vorbesti de varsta cand este vorba de femei.

Desi cu o seara inainte ne culcasem destul de devreme, eu chiar pe la 21.30, sambata ne-am trezit dupa ora 8.30, chiar spre 9, ceea ce inseamna ca am dormit foarte mult, aproape 12 ore. Pana ne-am ridicat din pat si ne-am pregatit de plecare ceasul s-a facut cam 9.30.

Am decis sa servim micul dejun la hotel, mai ales ca vazusem diferenta dintre oferta de pe site si oferta de la fata locului. Daca pe booking.com aparea ca varianta de mic dejun la hotel doar cea cu bufet suedez, de 14 euro de persoana, la fata locului am observat ca hotelul avea si doua variante mai ieftine pentru micul dejun.

Am ales cel mai ieftin mic dejun, varianta expres, de 4,5 euro si pot sa spun ca alegerea a fost una buna. Am avut la dispozitie o ceasca cu cafea, un pahar de suc de portocale, doua felii de paine cu unt si dulceata, un croissant si vreo doua pateuri precum cele pe care le gasiti la Fornetti.

A fost micul dejun perfect pentru niste oameni care si-au propus sa mearga destul de mult si care nu aveau nevoie sa se ingreuneze de la start. Trebuie mentionat ca s-a mers pe varianta de a trece micul dejun in contul camerei, dar exista si varianta de plati cu cash, pe loc. Concret, atat cazarea cat si consumatia s-a platit la finalul expeditiei, cand s-a calculat si costul total.

Inainte de a iesi pe usa hotelului si a porni la drum nu am putut sa nu remarc unul dintre ziarele puse la dispozitie de hotel pentru a fi rasfoite de clienti in hol. Era un ziar de sport care avea pe prima pagina prezentarea meciului Villarreal – Barcelona, meci care s-a disputat chiar in seara respectiva. Ce m-a frapat este faptul ca partida era anuntata ca fiind transmisa in direct pe doua posturi diferite de televiziune. Sa inteleg de aici ca in Primera Division mai multe posturi pot transmite acelasi meci? Ar fi perfect sa preia si la noi posturi cu acoperire nationala meciurile transmise de posturi care au o acoperire minima.

Informatia s-a confirmat seara, cand meciul a fost transmis de doua posturi diferite si a fost disponibil pentru publicul larg, adica nu erau posturi care sa transmita in sistem pay-per-view sau care sa fie disponibile doar prin cablul unei anumite firme. Si niciunul dintre cele doua posturi nu era BarcaTV, canalul oficial al clubului, care in timpul partidei a transmis o inregistrare a unui meci cu Tenerife, urmatorul adversar, din urma cu cativa ani.

Primul obiectiv al zilei de sambata a fost si cel mai important al expeditiei, Sagrada Familia. Am plecat de la Bucuresti cu ideea ca trebuie neaparat sa vedem Sagrada Familia mai intai, iar apoi celelalte. Mai ales ca Sagrada era si unul dintre cele mai indepartate obiective fata de hotel. Am zis ca mai intai trebuie sa facem cursa cea mai lunga, iar apoi cursele mai scurte.

Pentru a ajunge la Sagrada Familia trebuia sa luam metroul si cum eu m-am documentat destul de bine in legatura cu metroul din Barcelona si rutele existente, am stabilit inca de la Bucuresti traseul care trebuie parcurs pentru a ajunge de la hotel la Sagrada Familia.

De asemenea, m-am documentat si in legatura cu partea sa zicem tehnica a metroului, dar trebuie precizat ca aceasta documentare nu prea isi avea rostul. Metroul din Barcelona este aproape perfect, precum operele lui Gaudi, si te poti pierde doar daca ai mintea unui copil de doi ani sau mai putin.

Spre deosebire de planul pe care il facusem, cu schimbare de metrou la statia Paral’lel, prima spre litoral, am decis ca este mai bine sa mergem pe jos pana acolo, incurajati de distanta mica dintre intrarea de la Poble Sec, care era vizavi de hotel, si prima intrare de la Paral’lel.

Trebuie spus din start ca la un calcul rapid am stabilit ca Barcelona are peste 150 de statii de metrou si se pregatesc, in vreo 2-3 … maxim cinci ani, sa depaseasca cifra de 200 de statii de metrou. Ca si comparatie, desi este de vreo doua ori si jumatate mai mare ca si suprafata, Bucuresti are doar vreo 60 si ceva de statii, iar pe viitor se pare ca vom construi alte statii cu viteza melcului. Statistic vorbind, Barcelona are aproape doua statii de metrou pe kilometru patrat, ceea ce inseamna ca este aproape imposibil sa nu dai peste o gura de metrou in cazul in care te-ai pierdut, iar Bucuresti are cam o statie de metrou la aproape patru kilometri patrati.
Pe langa utilitatea data de numarul mare de statii, metroul din Barcelona este si foarte bine delimitat. Panourile sunt dese, vizibile si asezate in cele mai potrivite locuri. Spre deosebire de Bucuresti, la Barcelona afisul cu statiile catre care te duce linia respectiva sunt puse in dreptul fiecarei scari care da spre peron. De asemenea, pe perete, de-a lungul intregului peron, exista un afis tip banda care-ti indica directia catre cele mai importante obiective din zona.
In plus, trenurile circula extrem de des pentru a impulsiona ritmul vietii cotidiene. In general, indiferent de linie, trenurile sosesc la 3-4 minute pe aproape intreaga durata a unei zile.

Dupa ora 21.00, cand multi oameni au terminat cu munca, iar copiii au terminat cu scoala, trenurile circula ceva mai rar, o data la 5-7 minute. Metroul din Barcelona circula pana la miezul noptii de duminica pana joi si pana la doua dimineata in serile de weekend, vineri spre sambata si sambata spre duminica.

Mai adaug ca trenurile au, in proportie de 90%, statiile pe aceeasi parte. Adica, de cele mai multe ori peroanele sunt laterale, nu pe centru, iar de-a lungul unui traseu trenurile au peronul doar pe dreapta sau pe stanga. Nu exista decat foarte rar posibilitatea ca printre statiile unei linii de dreapta sa se infiltreze o statie cu peronul pe partea stanga.

Singurul lucru pe care nu l-am inteles este de ce nu se anunta pe ce parte este peronul. Mesajul este simplu “Proxima estacion … Paral’lel”, ceva gen … urmeaza statia Paral’lel. Partea pe care se afla peronul este indicat printr-o sageata luminata. Pe fiecare parte a fiecarui capat de vagon exista doua sageti, dreapta si stanga. Iar una dintre ele se lumineaza in functie de partea pe care se afla peronul. Aceasta situatie mi se pare o usoara discriminare pentru cei care nu pot sa vada.

In schimb, un mare plus este harta cu beculete. In locul hartilor de la noi, catalanii au pus pe peretii vagoanelor, din loc in loc, o insiruire a statiilor prin care trece trenul respectiv. In dreptul fiecarei statii exista un beculet. Acesta este inchis, daca trenul nu a ajuns inca acolo, aprins, daca trenul a trecut deja pe acolo, si luminat interminent, in cazul statiei in care urmeaza sa ajunga trenul. De asemenea, in dreptul fiecarei statii sunt trecute, daca e cazul, si informatii despre liniile cu care ai legatura in statia respectiva. De exemplu: daca merg cu un tren pe linia L2 si il schimb in statia … sa zicem Paral’lel, pentru o alta linie, atunci in dreptul statiei Paral’lel voi gasi un afis mic, patratos, cu inscriptia L … 1, 3, 4 … sau ce cifra are linia pentru care vreau sa schimb. Aceasta informatia este anuntata si auditiv. Dupa “Proxima estacion … Paral’lel” se va spune, daca e cazul, ca ai legatura cu … L … X.

In Barcelona sunt date in folosinta, daca nu ma insel, 11 linii de metrou, iar cifra va creste la 14 in cel mai scurt timp. Trebuie sa amintesc si ca fiecarei linii ii este atribuita o culoare pentru o identificare mai usoara. Astfel, L1 este rosu, L3 este verde, L4 este galben, L5 este albastru mai inchis, L10 este albastru mai deschis si asa mai departe.

In legatura cu preturile, trebuie spus ca exista o multime de variante de cartele si ca la fiecare intrare in metrou exista tonomate pentru bilete, astfel ca nu se intampla ca la noi, unde poti sa-ti iei cartele doar de la un anumit numar de intrari, din lipsa de personal. Noi am mizat pe cartela de zece calatorii care costa 7,7 euro. Ni s-a parut cea mai potrivita varianta pentru noi, astfel ca la anumite perioade de timp, in functie de necesitati, fiecare grup de cate doua persoane isi lua o cartela pentru a se folosi de ea.

Revenind la oile noastre, sa spunem ca, dupa o scurta plimbare de la hotel pana la statia de metrou Paral’lel, am luat metroul de la statia Paral’lel, L2 (linia movalie), si am mers sase statii, pana la statia care poarta numele celebrului monument, Sagrada Familia.

Traseul este simplu de tinut minte: Paral’lel – Sant Antoni – Universitat – Passeig de Gracia – Tetuan – Monumental – Sagrada Familia.

Am reperat monumentul inca de la iesirea de la metrou si pot sa jur, cu mana pe inima, ca Sagrada Familia este una dintre cele mai impunatoare cladiri pe care le-am vazut pana acuma.

Desi per total expeditia pana la Sydney m-a marcat mai mult decat cea pana la Barcelona, trebuie sa recunosc ca Sagrada Familia mi se pare o cladire mai impunatoare decat Opera House din Sydney, chiar daca celebra cladire australiana poate parea mai atragatoare prin albul pur.

Este de ajuns sa observi cu ochiul liber Sagrada Familia si sa-ti dai seama de munca si eforturile depuse pentru a crea o asemenea capodopera.

Proiectul pentru Sagrada Familia a fost inceput de Francesc del Villar, la recomandarea lui Gaudi, in 1882, dar Villar a demisionat dupa numai un an si proiectul a fost preluat de insusi marele Gaudi.

Nascut in 1852 la Reus, in Catalunia, sculptorul Antoni Gaudi s-a remarcat prin diferite realizari precum Casa Mila sau Casa Batllo, dar capodopera sa ramane Sagrada Familia (Sfanta Familie).

Gaudi a inceput sa lucreze la acest proiect inca din 1883 si a facut-o pana la sfarsitul vietii sale, in 1926. Mai mult, din 1910, Gaudi si-a mutat domiciliul chiar in interiorul catedralei si in ultimii 16 ani din viata a lucrat exclusiv la aceasta impunatoare cladire.

Sagrada Familia nu este o cladire terminata. Ea este construita strict din donatii si banii adunati de pe urma turistilor si se presupune ca va fi finalizata in 2026, cel mai devreme, desi unele voci vorbesc de anul 2030.

Profit de ocazie pentru a spune doua cuvinte despre inceputul si sfarsitul lui Gaudi, momente care au marcat existenta marelui sculptor.

Indreptat de parintii sai catre facultatea de economie, pentru a deveni contabil si a “castiga multi bani”, Gaudi a renuntat rapid la studii si si-a indreptat atentia catre arhitectura. Legenda spune ca primul profesor care ar fi intrat mai serios in contact cu creatile lui Gaudi i-ar fi prezis acestuia ca va deveni o mare dezamagire sau unul dintre cei mai mari sculptori din istorie.

Gaudi s-a remarcat si prin modul saracacios de a trai sau prin succesul avut printre oamenii de rand. Din aceasta cauza, Gaudi a murit, cu zile, pe 10 iunie 1926, la trei zile dupa ce a fost lovit de un trambai. Accidentul s-a petrecut pe 7 iunie 1926, iar artistul a zacut aproape o zi, inainte sa fie transportat la un spital pentru saraci. Multi taximetristi au refuzat sa-l transporte pe Gaudi la spital pentru ca nu l-au recunoscut pe artist si pentru ca acesta avea un aspect saracacios si niciun ban in buzunare, astfel ca taximetristii s-au temut ca el nu va avea cu ce sa plateasca cursa.

Transportat in cele din urma la spital, Gaudi a fost descoperit abia a doua zi, pe 8 iunie, de mai multi prieteni care au insistat ca artistul sa mearga la un spital mai potrivit pentru numele si faima sa. Atunci, Gaudi i-a refuzat si a spus ca va ramane in acel spital pentru ca locul sau este printre cei saraci.

Gaudi a murit doua zile mai tarziu, pe 10 iunie 1926, iar ramasitele sale au fost ingropate undeva la baza capodoperei sale, Sagrada Familia. La inmormantarea lui Gaudi se spune ca a fost prezenta o jumatate din populatia existenta atunci in Barcelona.

Din pacate, cum era de asteptat, mai ales ca era sambata, Sagrada Familia ne-a intampinat si cu o coada mare la bilete. Totusi, coada s-a miscat destul de repede si am platit cate 14 euro pentru un bilet care ne asigura si intrarea in Muzeul Gaudi, un mic muzeu aflat in apropierea marelui monument.

Pe langa cei 14 euro, doritorii mai puteau sa-si achizitioneze un serviciu audio pentru trei euro, iar alti 2,5 euro i-am dat pentru a urca cu liftul pana in varful unuia dintre turnuri, dupa ce am stat la o alta coada.

Coborarea s-a facut pe niste scari bine delimitate, cu pereti de o parte si de alta pentru cei care au probleme cu inaltimea. Scarile erau destul de inguste, cat sa treaca o singura persoana, dar ofereau, din loc in loc, cate un fel de balcon din care aveai diferite privelisti.

Odata cu vizita de la Sagrada Familia am remarcat ca in jurul acestui monument exista un intreg lant de magazine de suveniruri cu preturi destul de mari, daca vorbim in general, dar mici in comparatie cu produsele oficiale. Am tinut in memorie acest lant de magazine pe care l-am mai vizitat in doua randuri, in cautarea de diferite produse.

De la Sagrada Familia am luat-o la picior, pe Avinguda Gaudi, o artera mai mult pietonala, catre Spitalul St. Pau si St. Creu, urmatorul obiectiv din programul nostru.

Spitalul St. Pau si St. Creu este alcatuit dintr-un grup de 14 cladiri care aduc mai degraba a monumente sau muzee si care pot fi vizitate, cum aveam sa aflam la fata locului, doar la primele ore ale diminetii. Din pacate noi am ajuns cu mult dupa ora inchiderii programului de vizitare, dar pot sa va spun ca cele 14 cladiri mai sunt folosite astazi doar partial, spitalul avand si o aripa mai noua, ultra-moderna.

Totusi, nu am ratat ocazia de a observa ca la fiecare intrare in incinta spitalului exista un afis in care fiecare cladire este reprezentanta de cate o culoare, iar pe carosabil sunt trase mai multe dungi in diferite culori. Cu alte cuvinte, ai posibilitatea sa afli din start care culoare duce la salonul dorit (rosu la endocrinologie, albastru la psihologie etc) si trebuie sa urmezi culoarea respectiva care te va duce exact la tinta.

Sa mai amintesc ca intre Sagrada Familia si St. Pau si St. Creu ne-am oprit pe la diferite magazine mai dichisite aflate de o parte si de alta a Avinguda Gaudi. La unul dintre ele, mama si-a indreptat atentia catre o geanta pe care Cristina si cu mine am decis sa o platim si sa i-o cumparam drept cadou de ziua ei, pentru ca oricum nu ii luasem nimic pana in acel moment.

Dupa o scurta plimbare in jurul St. Pau si St. Creu am ajuns la statia de metrou St. Pau, de unde am luat metroul pentru a ne indrepta catre hotel. In acest moment am remarcat ca indiferent daca te pierzi prin Barcelona este aproape imposibil sa nu dai peste o gura de metrou si o linie de metrou care, mai devreme sau mai tarziu, te va duce acasa. Nu exista sa ajungi intamplator la o gura de metrou si sa zici ca din statia respectiva nu ai cum sa ajungi unde trebuie. Legaturile intre linii sunt facute de asa natura incat de oriunde iei metrou poti sa ajungi oriunde doresti.

Noi am luat metroul de la St. Pau pana la Passeig de Gracia, unde am schimbat pentru L2, linia care ne ducea pana la Paral’lel, statia aflata la doi pasi de hotelul nostru.

La statia Passeig de Gracia s-a petrecut unul dintre cele mai neplacute momente ale expeditiei noastre. Trei baieti, care vorbeau romaneste, se grabeau sa urce in trenul cu care noi tocmai venisem de la St. Pau. Unul dintre cei trei baieti a luat-o inainte pentru a urca pe una dintre primele usi ale trenului, moment in care a fost oprit de unul dintre baietii din spate. Cel care l-a oprit pe cel din fata i-a transmis acestuia un mesaj de genul … “Ce faci bai fraiere? Te bagi pe aia? Nu vezi cat de saracacioasa e? Hai mai bine pe scarile rulante, sa le … rezolvam pe alealalte”.

Am inteles atunci ca tocmai ne aflam, involuntar, in compania a trei imigranti romani care faceau cinstit, vorba vine, un ban in plus. In acel moment am tacut instantaneu din gura, iar primul gand a fost acela ca daca sunt auzit ca vorbesc aceeasi limba cu cei trei s-ar putea intelege, sub impulsul de moment, ca fac parte din grupul lor.

Din fericire am ajuns fara probleme la statia de metrou Paral’lel, am iesit la suprafata si ne-am oprit la restaurantul “Augusta”, un local cochet de care se ocupau cativa asiatici.

Inainte de a ne opri la “Augusta”, ne-am incercat norocul la mai multe localuri, dar majoritatea ne-au dezamagit din trei motive: spatiul mic, fumul sau fumatul excesiv si, mai ales, pacanelele situate in apropiere de mese.

Asa mi-am adus aminte de protestul initiat de catalanii ramasi in zona de port a orasului. Ei sunt nemultumiti de modul in care autoritatile se implica in relatia cu imigrantii si de situatia usor dramatica in care a ajuns zona de port. Ei sunt nemultumiti de numarul mare de imigranti care au ajuns in oras pentru a se ocupa cu diferite nelegiuri si usurinta cu care imigrantii sau turistii consuma droguri si bautura, fac sex in public sau comit infractiuni.

Daca ajungi in anumite zone ale orasului, ai impresia ca Barcelona este o printesa superba care a ajuns pe mana celor mai ingrozitori printi. Aici poti sa ai de a face cu imigranti romani si sarbi, care s-au specializat in furturile din buzunare si din sau de bagaje, cu imigrantii africani de culoare, care s-au specializat in comercializarea de bunuri furate sau fara valoare, cu imigranti de origine magrebiana (marocani, algerieni), care sunt cei mai periculosi si s-au specializat in infractiuni comise cu violenta. Tot aici poti sa ai de a face, insa, si cu diferite prostituate, mai ales africane, care sunt atat de drogate sau disperate incat si-ar vinde corpul pentru zece euro in plina strada, indiferent de numarul de trecatori.

Pe langa acestea, localnicii mai sunt nemultumiti si de numarul mare de turisti veniti in oras pentru distractii ieftine.
Din aceste cauze, catalanii au inceput sa afiseze tot mai dese, la balcoane, bannere mari cu inscriptia “volem un barri digne”, care in traducere ar insemna … “vrem un barri (cu trimitere la cartierul Barri Gothic) demn”. Aceeasi organizatie care a initiat miscarea cu aceste bannere a dorit sa ofere si un cadou special oficialitatilor la ultimele sarbatori ale iernii.

Astfel, cele mai importante oficialitati ale regiunii au primit, in loc de vederi, diferite poze cu actiunile nedemne care se petrec in Barcelona, inclusiv poze cu oameni drogandu-se sau facand sex in plina strada, fara menajamente.

Vizita la restaurantul “Augusta”, una dintre o serie destul de mare, a fost savuroasa. Patit in ziua dinainte, cu portiile mici de la “Tapas Tapas”, tata a decis sa-si ia doua portii de mancare, gandindu-se ca acestea vor fi la fel de mici. Totusi, portiile au fost generoase si chiar socante dupa “Tapas Tapas”, astfel ca tata s-a saturat din mai putin de o portie si foarte multa carne am luat-o la pachet pentru a o avea la cina sau in ziua urmatoare.

Atmosfera de la “Augusta” a fost destul de relaxata, desi podeaua tremura in momentul in care trecea metroul. Totusi, pe parcursul zilelor care au urmat aveam sa fim din ce in ce mai nemultumiti de restaurantul respectiv.

De la restaurant am facut o scurta trecere prin camere, de cel mult o ora, si apoi am plecat catre ultimul obiectiv al zilei, Fantana Magica.

Cu harta in mana si cu planul in cap, am incercat sa vad daca putem sa scurtam drumul catre Fantana Magica prin spatele hotelului, lucru care in cele din urma mi-a iesit cu ceva emotii. Zona nu era una tocmai potrivita pentru o plimbare de turisti, iar mama chiar s-a impacientat la un moment dat ca am putea sa patim ceva din cauza zonei dubioase pe care o parcurgeam.

Cum informatiile pe care le aveam erau usor contradictorii, la Fantana Magica am ajuns in jur de ora 19.30, cu aproximativ 90 de minute inainte de startul showului propriu zis. Chiar si asa, in zona erau destul de multi oameni, majoritatea turisti, in special in partea de sus a treptelor care duc catre Palatul National. Interesant este ca pe langa scarile care duc de la Fantana Magica la Palatul National existau si scari rulante care urca, pe partea dreapta cum te uiti spre palat, si coboara, pe partea stanga.

Sus, in apropiere de intrarea in palat, mai este o fantana mult mai mica, iar intre Fantana Magica si Placa Espania, unde se afla cea mai apropiata statie de metrou, exista o strada, nu ii retin numele, parca Regina Maria Cristina, pe care se afla o multime de fantani mici situate pe ambele trotuare.

Show-ul a inceput in jur de ora 21.00 si a tinut aproape 45 de minute. Spectacolul oferit este grandios si merita vazut macar de acasa, obligatoriu in video, daca nu reusiti sa ajungeti acolo. Per total, insa, exista mai multe variante de program … artistic, fiecare incheindu-se in momentul in care in boxe se aude melodia “Barcelona”, imnul Jocurilor Olimpice din 1992, melodie interpretata de Freddy Mercury si icoana locala Montserrat Caballe. Dupa primele 45 de minute urmeaza un calup diferit de melodii dar care se termina cu aceeasi “Barcelona” si tot asa pana spre miezul noptii.

Incantati de ce am vazut, am decis pe la 21.45 sa plecam spre hotel, numai ca mama a insistat sa ne indreptam catre bulevard, Placa Espania fiind punctul de legatura intre strada Regina Maria Cristina si Bulevardul Paral’lel. Chiar si asa, pe Regina Maria Cristina am remarcat doi pusti, de vreo 18-20 de ani, care si-au incercat norocul (au vrut sa fure) pe doua batrane la vreo 60-70 de ani care isi tineau rucsacul la spate. Cele doua femei au simtit momentul in care li se umbla la genti si s-au intors, moment in care cei doi tineri s-au luat pe dupa umar si au prins viteza pentru a nu fi trasi la raspundere.

I-am revazut pe cei doi tineri in Placa Espania, cand s-au alaturat altor trei tineri probabil din aceeasi gasca de rau-facatori. Am fi dorit sa facem cateva poze in Placa Espania, unde am remarcat o faclie care probabil reprezenta spiritul olimpic si cele doua turnuri uriase care reprezinta practic intrarea in oras dinspre aeroport, dar ploaia, hotii si faptul ca incepea meciul Villarreal – Barcelona ne-au facut sa ne razgandim. Am decis sa mergem pe jos la hotel, maxim 15 minute, in conditiile in care nu ploua foarte tare, iar probabil la metrou era aglomerat si plin de hoti.

Am ajuns la hotel, nu inainte de a ne face plinul cu o sticla de vin si niste cutii de bere pe care le-am consumat in timpul meciului. Partida dintre Villarreal si Barcelona s-a incheiat cu victoria clara a catalanilor, parca 4-1, si a fost transmisa in direct de doua posturi de televiziune, TV3 si La Sexta.

Ne-am culcat tarziu, in jur de ora 1-1.30, desi stiam ca va urma o noua zi la fel de plina, ziua dedicata muzeelor pentru ca era prima zi de duminica a lunii mai, iar muzeele sunt cu intrare gratuita in prima zi de duminica din fiecare luna.

Urmeaza: Aventuri in Barcelona IV – Duminica muzeelor

Aventuri in Barcelona II – Cristofor Columb si Acvariul

La primul contact cu Barcelona am avut parte de o vreme mai mult decat placuta. Aproximativ 25 de grade Celsius, care se resimt si mai puternic intr-o zona aflata la malul marii, si un soare stralucitor care m-a facut sa regret ca nu am apelat la o sapca sau o palarioara.

Chiar inaintea plecarii spre Barcelona am abordat o frizura decapotabila si m-am bronzat destul de tare pe chelie, astfel ca scalpul meu s-a facut de un rozaliu … “periculos”, nicio legatura cu guzganul PSD-ului.

Desi dormisem doar trei ore in noaptea dinaintea plecarii si am ajuns la Barcelona dupa o calatorie de circa trei ore cu avionul, am avut puterea sa ne luam inima in dinti si sa intram in contact cu orasul. Am trecut peste dorinta de a trage un pui de somn si am reusit sa ne adaptam la un program potrivit pentru vizite.

Primul drum facut a fost de la hotelul Silken Concordia pe Bulevardul Paral’lel catre zona de port si statuia lui Cristofor Columb.

Surprinzator, sau poate nu, primii bani cheltuiti pentru vizitarea unui obiectiv turistic au insemnat o cifra mica, 3 euro. Aveam sa aflam, pe parcursul zilelor urmatoare, ca pentru vizitarea oricarui obiectiv din Barcelona trebuie sa platesti destul de mult.

Chiar si cei 3 euro dati pentru a urca in statuia lui Columb pot parea multi bani daca ne gandim ca de ei am primit un drum cu liftul dus-intors pana in varful statuii. Iar varful statuii inseamna un inel situat in jurul unui stalp si lat cam cat latimea unui om mai mare. Totusi, ascensiunea pana in varful statuii lui Columb ne-a oferit posibilitatea de a executa cateva poze panoramice de exceptie.

La baza statuii lui Columb exista, cum altfel, un magazine cu diferite produse pentru turisti. Aici se gasesc de la fulare ale echipei FC Barcelona pana la copii ale statuii lui Columb. Cum bugetul era unul relativ mic, am decis ca nu este momentul sa investim inca in suveniruri.

Cred ca era deja trecut de ora 14.00, chiar spre ora 15.00, cand am terminat aventura noastra la statuia lui Columb si ne-am continuat drumul catre zona de port.
Dupa o serie scurta de poze, am ajuns in zona Rambla del Mar, acel pod de lemn construit pe apa si care inseamna ultima bucata dinspre litoral a celebrei adunaturi de strazi Ramblas, strazi care impreuna dau cel mai celebru bulevard al orasului.

Chiar daca nu aveau costumele de baie la ei, multi tineri preferau sa-si petreaca dupa-amiaza intinsi la soare pe Rambla del Mar. Printre numerosii turisti care se perindau prin zona puteai sa descoperi cu usurinta si multi imigranti de culoare, nu romanes, care se ocupau cu micul comert de genti, portofele si parfumuri, probabil majoritatea furate sau facute pe vapor.

Afectati de consumul mic de alimente din ziua respectiva, am decis ca este momentul sa servim pranzul, mai ales ca stiam din documentarea facuta ca locuitorii Barcelonei prefera sa-si amane mesele pentru o ora sau doua fata de alti oameni. Cu alte cuvinte, catalanii servesc, de obicei, micul dejun dupa ora 9.00, pranzul dupa ora 14.00, iar cina spre ora 21.00.

Acestea fiind spuse, am decis sa servim pranzul la un local cochet de pe malul apei, un local intitulat “Tapa Tapa”. Dupa cum puteti sa va dati seama si din titlu, aici pot spune ca am facut prima greseala importanta din expeditia noastra si imi asum responsabilitatea pentru faptul ca nu am reusit sa preiau conducerea grupului, temator fiind fata de reactiile celorlalti.

“Tapas” inseamna gustare, iar “Tapa Tapa” este un local pentru gustari, portii mici de mancare, pe care de obicei le servesti inainte de una dintre cele trei mese importante ale zilei. Si cum localul era si pe malul apei, preturile au fost pe masura.

S-a platit undeva in jur de 7-8 euro per portia unei persoana, desi, repet, vorbim de portii foarte mici si despre patru persoane care se asteptau sa manance ca pentru un pranz. Din ce imi amintesc vag, cred ca eu am comandat o portie de sase carnati de bere care a costat cam opt euro.

Patiti destul de rau la “Tapa Tapa”, ne-am continuat plimbarea prin zona portului pana am ajuns la Acvariu, al doilea obiectiv al zilei. Pana sa intram insa la acvariu, unii dintre noi au decis sa completeze portia de “tapas” cu o inghetata in compensatie.

Intrarea la Acvariu mi s-a parut scumpa, 17,5 euro de persoana, comparativ cu intrarea la acvariul de la Sydney si asta in conditiile in care cel din Barcelona mi s-a parut mai mic si mai saracacios. Totusi, Acvariul din Barcelona iti ofera si el posibilitatea de a trece printr-un tunel de sticla inconjurat de apa si pesti si are cateva zone mai viu colorate decat Acvariul din Sydney.

Cred ca am terminat de vizitat Acvariul undeva spre ora 19.00 si cum dupa ora respectiva nu prea ne mai permitea sa bifam vreun obiectiv … serios, am decis ca este momentul sa ne intoarcem la hotel, mai ales ca eram destul de afectati de efectul depus.

Cu chiu cu vai am ajuns la hotel si pot sa recunosc, cu mana pe inima, ca am fost primul personaj care a cedat fizic si a adormit undeva in jurul orei 21.30.

Urmeaza: Aventuri in Barcelona III – Sagrada Familia (un monument fara cuvinte)